Ce bună investiție făcut-a Dumnezeu,
- și-aceasta-i exclamație din gură de ateu -
Când s-a gândit vecinic să rupă o costiță,
Ca din Adam să facă acea mironosiță!

De io-aș fi fost plămada și zeu mă întreba,
Știam să-i dau răspunsul… că îl va înșela
Mușcând din măr, șoptindu-mi asemenea să fac…
Dar vina-i a ta, Doamne, căci coastă-a fost de drac!

Un drac cu chip de înger, asemenea-i femeia,
Ce ține-n pântec caldu-i a însăși vieții cheia,
Deschizând nemurirea cu capul înainte
Și-urlându-și, la fătare, titlul de prim-părinte.

Că are gura mare… că îți împuie capul,
De vină nici că-i dânsa, ci culpa-i la bărbatul
Ce nu face din prima cum zice-a lui muiere,
Că asta ie femeia, o… ceva, da cu vrere!

Un nesecat izvor din care beau poeții
Neoprindu-se stiharii pân ce n-ajung ca beții;
Scăldându-și pana iară în albia-călimară…
Aceasta ie femeia, serafică cerneală!

Că uneori din poștă se vede că-i cocotă…
Așa a-mpachetat-o netrebnica marmotă;
Rușine-acelor care ca s-o bârfiți vrut-ați,
Femeia doar că ieste… capcană de bărbați!

Liantul comuniunii, lipiciul pentru-acasă,
Miros inconfundabil de cea mai caldă masă,
Aripa ce se-ntinde să-i apere pe pui…
Așa te văz femeie, exact așa cum spui!

De scriu o viață-ntruna și tot n-ajung voroave
Ca să descriu din tine atât pe cât se cade,
Se-nclină deci poetul, sărută mâni și-ncheie…
Să nu te schimbi perfecto… și la mulți ani, femeie!