zgâlțiala îmi mai adaugă un strat de carne, dement și fără contur exact
precum ți-ai imagina un om înfofolit în propria frică.
imediat îmi pun speranțele în mozilla și brioșele la cană, în cerceii croșetați
pe nimeni nu mai uimește modul în care spaima se împăturește ca o cămașă proaspăt călcată și se ascunde în buric –desigur-ca să iasă cât mai mototolită.

ce voi face acum, lipsită cu bună știință de scumpa frică voi scrie eseuri și voi asculta nu- jazz voi deschide conturi pe toate rețelele de socializare. Dar acestea sunt niște iluzii, trebuie să le persiflăm și să plonjăm în viață
viața de dincolo de apartament.

Dincolo- verificarea se face mai greu, pesemne suntem populați covârșitor de fecioare.
mă felicit când ghicesc grupa de vârstă și profesiunea, mergând tiptil pe urmele viitoarei mirese și căutându-i diplomele în cutia de valori. scormonesc printre acadele și ciorapi din mătase sintetică pentru a-mi redescoperi gaura spre apartament.

de data aceasta zgâlțâiala nu mă mai părăsește și râd și râd până mă sperie tv-ul; hohotele i-au convins pe seismologi că se apropie catastrofa, încuiați seifurile și dormiți liniștiți, dar cu capul ascuns în torace. Pășesc voinicește cu pușca pe umăr printre movilele de gâște sforăitoare, înceeet, cât să nu-mi foșnească penele. Cum mă mai strecor ca mr muscolo din apartament în apartament!