când eram copil mă ghemuiam pe marginea apei
(un fir curgător care după două trei ploi se umfla
cât o gușă de curcan furios)
alegeam o piatră din val și o țintuiam cu privirea
până ce mă lua zborul pe ape în sus

mă căutau ai mei și nu mă găseau
îi auzeam cum răstoarnă grădina cu furca
cum scutură merii și prunii
eu zburam tot mai verde pe sub crengi de arin
ajungeam abia seara acasă cu picioarele grele de frig
și cu-atâta lumină sub gene că întotdeauna îmi scăpau firmituri
în oala cu lapte.

din pârâul acela a rămas doar un fir de nămol
arinii și-au dat vegetalul sfârșit
ai mei
și-au dus oala cu lapte sub cruce
și-o păzesc să nu dea în foc
până vin.