Dorință fără temei

Ai mai fost la mormânt de părinți să-i adori,
Să-ți iei timpul să crești și să împrăștii cu flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ ?
Să stai curb și să plângi și să nu vrei veșmânt
Să-ți acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... și știi că acolo te duci.

Și că nimeni la rându-i n-are timp decât rar
Să mai vină... o, pururi, la stins felinar,
Și să pună copii să-și ia timp de neant,
Să nu uite vreodată că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârșitul de ieri...
La speranța de mâine înspre noi învieri.
Fiindcă a cere într-una, nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credință măcar.
Că la rându-ne în timpuri fi-vom tați și copii,
Cum și stele vor piere în timp... vor muri.

Iar morala-speranță e ”să învățăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut ”.
21.03.2010