agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-05 | |
va veni o vreme
când mă voi pierde în catacombele tale cu un sărut rece și o îmbrățișare de gheață așa cum l-am pierdut pe bunicul pe ultimul drum a plecat și nu s-a mai întors poate prea devreme ca să-i mulțumesc era un om bun știa să dăruie bunătatea fără să ceară nimic în schimb cu el nu mă plictiseam niciodată mă așeza pe genunchi și-mi povestea așa de frumos că adormeam în brațele sale dar s-a dus și odată cu el a luat o parte din mine de atunci l-am așteptat mereu dar nu s-a întors nici acum mi-a apărut odată-n vis mi-era așa de dor că am vrut să-l strâng în brațe să-i arăt cât am crescut că-i respect vorbele înțelepte drept povață n-am avut timp mi-a zis că-i prea devreme să ne-ntâlnim și să nu mă grăbesc c-o să m-aștepte cu el nu-mi era frică niciodată era un mare vânător și s-avânta până-n adâncul pădurii chiar și-n nopțile întunecate acolo l-am pierdut la ultima vânătoare rămăsese fără cartușe iar prada era prea mare ca s-o doboare parcă trăgea cu gloanțe oarbe nu-i foloseau la nimic a fost curajos până-n ultima clipă chiar dacă știa rezultatul și ultima sa dorință a fost să mă vadă să-mi zâmbească și să-mi dea un ultim sărut am ajuns prea târziu plecase devreme dis-de-dimineață așa cum obișnuia să plece la vânătoare
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate