tânăr fiind
nu mi-a fost teamă
de fructele grele care cad pe jos
de merele ce nu se mai coc
de grădinile biruite de fumuri

nici acum
când frumusețea-mi umilește cărările
când dragostea-și stinge numele rătăcitor
când mândria mi-e coif
fără pene
purtat de-un războinic aproape învins

nici acum nu mă tem
văzând brațele cum mi-au rămas goale
inima cu iazul singurătății întins
iarba pe margini deja căruntă

nici acum
nu mă joc cu păianjenii
nici cu liliecii nopților înspăimântate

îmi place cu soarele îmi place cu vântul
ies cu furnicile din mușuroi
nădăjduiesc
dimineața și seara
știu că fericirea nu poate să moară
pe piept mi-o desenez
pe față pe ochi
pe pereții camerei cu fereastra deschisă

degeaba zâmbiți nu sunt dator
să cobor scările atunci când vreți voi