Cu ochii adânciți în suflet mănânc câte o bucată din satul gol - o poftă pioasă, de copil. Pietre cu viață nespălată de 60 de ani, picioarele mele pline de sânge mereu proaspăt.

Șapte trepte agățate ca un șarpe de zidul bisericii. Liane între coloane și cer, adormite în mit. Cupola neterminată de căzut și neterminată de ridicat, temelia clocind sânge proaspăt.

Rămâne doar drumul spre cimitir să spună poveștile nunților, ale înmormântărilor și ale tuturor zilelor. Și pe el îl înghite, an după an, aerul cu amintiri de mitralieră din Marea Galileii. Uneori îi răsare în mijloc o floare proaspătă de Sângele-voinicului.

Tinerii satului au venit la slujba de înviere în cimitir: se întorc vii, se întorc morți , se întorc viii și morții satului să prăznuiască împreună. Printre morminte curge din nou sânge proaspăt.