agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-22 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
V
O, marile pasionate, O, tragicele Magdalene, Femei etern îndurerate Ca niște triste cantilene, Au urmărit pe drumuri grele, Ca o lumină ce s-aprinde În noaptea neagră fără stele, Ceea ce nu se poate prinde. Cu mâini întinse înainte, Cu ochii negri de păcate, Au rătăcit purtând în minte Supremul vis de voluptate. Și tremurând în adorarea Întunecatelor abisuri, S-au depărtat în căutarea De tăinuite paradisuri. Le-am însoțit; erau frumoase Și gestul lor de stăpânire Puneau pe buzele-mi setoase A voluptății amăgire. Dar mă întorc din lunga cale De visuri roșii sângerată; Mi-e dor de-un cântec plin de jale, De-o adiere parfumată. S-ascult cuvintele grăite Ca într-un imn de fericire, Asemeni rugilor șoptite Sub vechiul arc de mănăstire; Pe când deasupra aplecată, În semn de veșnică iertare, Va coborî înseninată Privirea albelor fecioare. (...) VIII Stingheră tinerețe străină de plăcere! Ea n-are roze-n plete, nici râsuri fericite, Și amforele-s goale de vinuri strălucite, Iar fața ei e față de zbucium și durere. În noaptea-ntunecată se-nvăluie-n tăcere Cu straniu văl chimeric pe doruri chinuite; Pe note lungi și triste cu glasuri aiurite Pornește singuratec un tragic Miserere. Eu nu am cântul vesel din temple largi deschise, Nici fruntea-ncununată de verzi cununi de palmi, Căci viersul meu e viersul pierdut al unor psalmi, Cântat sub grea povară din lumile de vise. Ci trec ca umbra-n giulgiu în nopți de rătăcire, Nălțând privirea stinsă spre ceruri zbuciumate; Sub pașii mei petale de flori îndurerate Se sting în invocarea de imnuri de iubire. (...) XIX O, ceasul trist al renunțării Pe frunți a pus melancolii, Și-n glasul fiorul înserării Cu dureroase nostalgii. E oare imnul de-ngropare A fericirilor sfârșite, Sau e durerea viitoare Căzând pe visuri chinuite? Ah, de-am fi mers pe drumul vieții În mâini cu albe flori de crin, Pierduți în zarea dimineții, Cu visuri blonde-n ochi senini! Ne-am fi pierdut în adorarea Eternei sfinte simfonii Ce-ar fi vărsat-o depărtarea Pe fruntea noastră de copii. Ci tu rămâi figura clară Și albă-n rochia ta pală; O fină marmoră-ntr-o seară De o tristețe ideală, La care-n calea depărtată În întuneric mă închin, Nălțând privirea-ntunecată De trist și dornic pelerin.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate