pășeau cerceii aceia cu picioare înalte
albaștri cum ochii
peste mine pășeau

nechezam ca un mînz nărăvaș
îmi scărpinam spatele de iarbă
mă înălțam tras de o forță a tragerii
pînă la nori

niciodată picioarele nu se sfîrșeau
visam cîmpii albastre pe care să alerg
cum ochii cerceii
cum bătăile ritmice ale atracției

dimineața mă trezeam în brațele tale
transpirat
miroși asemenea unui cal îmi ziceai