Visul unei nopți de iarnă l-am pierdut în perne moi.
Era focul viu în dor de tine, peste vînturi fără ploi.
Văd un vultur care zboară, din înaltul cer albastru.
Îmi ridic gîndul la tine, să fac cuib în sân de astru.

Vulturi vin apoi spre mine, într-o iarnă prea geroasă.
Pe zăpada rămîn urmele de sânge ale dorului de casă.
Deodată cerul gol cade în rugă, o mireasă ca să vină.
Într-un voal de stele să mă atingă cu o rază de lumină.