Oricât ți-ai fi dorit
Niciodată eu,
Nu trebuia să te las să-mi pleci
În țara aia a baghetelor și-a brânzei alb-albastre
Pe care de-acum, o simpatizez și mai puțin.

Da, știu, a fost greșeala mea.
Am vrut să nu fiu egoist
Față de tine, față de franțuji și restul magrebienilor, Față de Paris și nu numai,
Față de toți cei pe care-i privam de prezența ta diafană.

Dar mai bine eram.
Recunosc!
Înțelege te rog că n-am avut niciodată probleme cu singurătatea,
Până ai venit tu în mine
Și-am vrut să fiu "singur în doi".

Dar trec și peste asta, pentru că știu,
Te vei întoarce iubit-o,
Și viața va redevenii precum o romanță de acordeon franțuzesc
Despicând o noapte caldă, de primăvară târzie.


***

Te iubesc și te aștept cu drag Cristina.

Am pus între ghlimele "singur în doi" pt. că am parafrazat o expresie a cărei sursă nu o mai știu. Ideea e ca nu îmi aparține.