Vorbind de adevărul meu,
Cu obosită-nfățișare,
Mă simt ca omul ce-a aflat,
Că până mâine moare.

Când condamnat definitiv,
De o instanță rea și rece,
Măsoară-atent și disperat,
Secunda care trece.

Învălmășite-mi vin acum,
În mintea-nfierbântată,
Obsesii, drame, bucurii,
Ce-au fost prezent odată.

Și-n nebunia carusel,
Amețitoarea grabă,
Desface coaja de mister
De viața mea întreagă.

Și-abia acum, doar la sfârșit,
Când cred că înțeleg,
Pricep că totu-a fost un joc,
Iar drumul meu un cerc.

Ce se va-nchide acum, curând,
O za în lanțul vieții,
Iar mâine, mai puțini veți fi,
În zorii dimineții.

C-o za mai lung lanțul va fi,
De sunete și șoapte.
Din amintiri va zornăi,
O umbră nouă-n noapte.