E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune,
zice inspirat poetul, Eminescu, pe-al său nume ....
Criticilor mei, le mărturisesc că, nici măcar poet nu sunt.
Mi-e greu, în rime să așez degrabă, ce voiesc, în amănunt.

Nu te gândi c-unui străin nu-i e permis a-ți dărui
Puțină apă înainte de, greul drum a ți-l croi;
Suntem cu toții picături de univers
Ce, din a lor iubire simplă și pură, se unesc.

Nu e ceva cu vreo valoare explicită
ci numai apă, ce cu puterea-ți dăruită
să o preschimbi tu singură în vin,
chiar ca în Cana, la-ntâia nuntă plină de divin.

Lumea-ți urează fericire,
Eu îți doresc să dobândești iubire.
Fericirea nu e, ceva pe care să îl cucerești,
Ea e prezentă-n fiecare clipă, când iubești.

Lumea-ți urează casă de piatră - afirmație bizară
Căci casa de piatră-i adevărată închisoare
În care nu se poate crește-o floare
Cum e iubirea; de-aceea-i tot mai rară.

Lumea aleargă după fericire,
Nimeni în schimb nu vrea, după iubire
Iar fericirea – ei nu văd c-o au deja
dar, numai alergătura lor le-o ia.

Fericirea nu e, ceva misterios pe care să-l atingi
Ea e aici, acum, de poți cu sufletul, să vezi, să-ți strigi
Iubirea, pentru tot ce te-nconjoară, pentru bătaia inimii,
și aerul, care îți intră și îți iese-afară.

Fericirea nu e dorința de-a ajunge Cineva
Și nu e plină de mister, ca precolumbienii maya
De îți dorești s-ajungi în vârf, pe Himalaya
Cu stupoare se poate constata că, fericirea e altundeva.

În ascensiunea sa, Cineva se aștepta
să o găsească-n priponită-n vârf, dar ea nu e acolo
Pierduta-o pe drum, în tulburarea sa.

Lumea-ți urează copii frumoși să ai
Pe care bucuroasă societății să îi dai,
Tribut de sânge, de mii și mii de ani
ÃŽn respectarea miilor de reguli, fani.

În loc, cu fel de fel de reguli, inteligența să le-o-ngheți
Ci mai degrabă de la ei - copiii tăi - să reînveți
Cum ei se joacă, și cum o fac cu competență
Cu toată ființa lor, nu doar din complezență.

Bătrâni nu sunt aceia datori a educa,
Ci acei care renunță voit, a se juca.
Joaca nu este numai de copii,
Râvnita fericire se află doar în ea.
Că-nveți, că mergi, că suferi, nu contează
Joacă e, dacă inima-ți vibrează.

Copiilor când, jocul de le tulburi, îndrăznești,
se supăra și țipă, dar de cum, tu le zâmbești,
pe dată se înseninează și uită, cât clipești!
Nici un copil micuț nu ai să-l vezi că are
Rea ținere de minte primită din născare.
El uită tot, ce mai devreme l-a durut,
Iară tristețea, ca prin farmec i-a trecut.

Doar astă joacă aduce fericirea
Și un duet făcând cu ea, iubirea;
Nu este altă cale de-a ei înfăptuire,
Nici titluri și nici faima, nu aduc împlinire.

Iubirea, atunci când va veni, de-o vei primi la tine
Precum și bucuria jocului în sine,
Astea, le vei putea lua cu tine.
Restul sunt fum, doar amăgire
Pentru - loviți ce sunt - cei, de orbire.

Așa că, niciodată să nu cauți fericirea,
Ea e aici, acum – e joaca de-a viața - să afli doar iubirea!
Iar lumina ce-i urmează, și-o ascunzi adânc în tine
De o găsești, îți luminează calea, doar la bine.

Lumina nu o vei afla, de-ți vei căra cu conștiinciozitate mapa
plină cu titluri și cu faimă, și mari abilități,
Trebuie să te decojești foaie cu foaie, precum ceapa,
De caracter, de personalitate, și de prejudecăți.

Debutul șablonat, unanim acceptat
E necesar, e-adevărat, dar mult prea înfrumusețat
De jurăminte pân’ la moarte, făcute doar să fie încălcate.
Căci orice vis se risipește, de nu se vrea trăi iubirea;
și în tristețe te-adâncește, rămânând doar cu amintirea.

Nu-s decât vorbe ipocrite, sparte,
d-ecouri milenare, propagate doar de moarte.
Ipocrizia lor e-o farsă , ca o trapă
În care cad cei ce, dormind, din ele se adapă.

Singura este voința, ce se cere-a fi duală
Căci scara-nfăptuirii e numai singulară.
Titluri și faima și respectul, sunt chestii secundare
Ce îi conferă unisensul, doar unei vieți pecuniare.

De alegi această scară, te va duce doar în jos.
Încă din timpul vieții, devii un om prea găunos.
Impropriu e să crezi că urcă, fiindcă verticalitatea
Trucată ca pozitivă, i-a dat-o doar societatea.

Căci la fine, pe când dreapta, ție ți se va trasa
Matematic ți se-arată: nu pe-acestea le poți lua;
Singura este iubirea, ce-ți permite ca să zbori
Să n-o pierzi pe drum, din ea, aripe dăltuiește-ți, apriori.

De darul ți se pare deplasat, mă iartă
Dar...carta ce ți-am dedicat, e-un fel de hartă
Pe care, de vei vrea, în inimă a o păstra,
Prin labirintul vieții, te poate îndruma...