aici unde se termină plopii, se simte aerul unui sfârșit, fără nume,
și toate lucrurile se dilată până la măsura singurătății.
e un capăt al nimănui, chiar nimeni
și-a luat în serios rolul de maestru al stingerii.
o piatră de hotar mai arată că de aici nimicul tot va începe.
e numai o părere. dai la o parte pânza de abur,
perspectiva se luminează, încât ți se pare că degetele tale
ar avea în vârfuri mii de sori.
e dimineață. lucrurile s-au întors înăuntru,
la suprafață se fisurează crusta,
pătrunde prin ea energia palmelor tale.
nu mai e nicio durere, chiar plopul ți se pare fără sfârșit,
sprijinind în frunzele sale aerul acesta fără nume,
unde nimeni nu te cheamă, doar totul.