Nu există linie de demarcație
între mînă și vis
stau cu fereastra deschisă
albul meu sau al unui păianjen
natura sau comediantul bîlbîit care pronunță replicile
fără greșeală pe scenă


înăuntru am reflectoare albastre
cînd mă enervez și strig
pot lumina o plajă
cu unghiile-nvelite-n stropi de rîu
tulbur privirea peștelui de casă


torn miere-n buzunare
dacă mă întorc pe dos pot sta lipită de sîrmele de rufe
pentru clepsidra neîncăpătoare
îmi măsor talia și plămînii
mă subțiez cît să trec prin mine
ca printr-un inel


înaintea ploii așez pliculețe de ceai rece
pregătesc apoi două căni
rămînem vorbind despre tăcere
pînă ce măștile intră la apă
și ne presează lacrimile.