Da! Soarele asfințește, pitindu-se după norul ce trece grăbit prin fața sa. Acoperindu-i privirea, împiedicându-l să vadă priveliștea de coșmar aflată pe țărmul mării.

O epavă stă înfiptă
Pe plaja încremenită
Scoțând brazda-nsângerată
Din ea mustind secreții,
Ce duhnesc mai rău ca morții
O țeavă stă-nfiptă în pământ
Mirosul greu emanând
Duhnind mai rău ca din mormânt

Lângă ea un copil zace
Stă nemișcat, nefiresc, și tace
Cu privirea-i ațintită
Spre Zenit pironită
Parcă soarele căutând
Să-i zâmbească când și gând

Sub semnul neputinței
Într-al orizontului, ființei
Apare o umbră nedefinită
De orizont mărginită

Pe un ATV călare
De accelerație trăgând în disperare

Motorul fierbinte obosit
Camele i-sau înroșit
Iar combustia spontană
Îl face din când în când să geamă

Pe urma lui șerpuitoare
Pe rând câte unul apare
Mult în urma lui rămași
De soarele dogoritor sunt arși

Adio buna mea mămică
Din mine mușcă o furnică
Iară muștele-și fac roiul
În curând, viermii digerând piciorul

Tatăl meu apare-n zare
Furios, pe ATV călare
Fuge, gonind în disperare
Să-și salveze fiul cel mare

Dar, el, nu cunoaște realitatea
Că obeliscul și-a încetat activitatea
Ajuns ca căpătâi
Clipa, gravată pe colț îi

Motorul turat la blană
Încins și-n baie făr’ de zeamă
Se sfărâmă în inerție
Zdrobind carnea de pe tine

Uitând de durere
Și de chinul cel cumplit
Înainte cu o clipă
Văzându-și fiul prea iubit

Moartea ce zace în mâna lui cea dreaptă
Corpul ți-l sfar-mă, bucată cu bucată.
Și pielea-ți desprinde de carnea fragedă

Trupul tău se zbate sub ultima zvâcnire
Iar adrenalina începe să se termine
Liniștit el pare, dar micile-i contracții
Continuă să apară în bucățile de carne

Și oarbă e furia ce chipu-ți spintecă
Un masiv ce sfar-mă și degrabă sfârtecă

Lumea înmărmurită, prinsă-n clipa morții
Se retrage ușor, ca din fața sorții
Trupul se retrage, intră în pământ
Întâi sângele apoi putrezind
Iar sufletul degrabă uită de trecut

Bestia cumplită, ce-și caută victima
Printre chipurile triste ce fugeau din calea sa
Cuprinși de panică și triști
Caută să fugă, să scape de orgist

Pe o tânără o apucă, iară lama rece
Pe moment, o clipă, și inima-i străpunge
Și ca o părere, gâtu-i retează
Înfipt pe o spetează, capu-i atârnă

Mai la vale, pe o bârnă,
Un craniu gol, ca de bătrână
Arată soarta la cei din jurul lor.

Cu spume la gură
Și privind cu nespusă ură
Cu sângele-i curgând,
Ca din mușcătură
Soarbe cu nesaț din carnea sângerândă

În depărtare, scârbit de a călăului hâdă apucătură
Un om leșină chiar la cotitură
Iar un altul vomită tot ce are
Mânjind pe toți din cale

Și astfel îngroziți, toți cei rămași pe loc
O iau la sănătoasa, lăsând bucățile de mort
De sub o scară un leșinat se trezește
Și abia apucă a vedea ce vouă acum vă povestește
Mușcând din țărână, în fuga-i disperată
Dinții împrăștiindu-i pe cărarea toată

Doar de un chip de demon, urmat îndeaproape
Grăbind pasul, doar cât să nu-l piardă
Și doar acțiunea scurtă a unui muritor
Curmă suferința, ucigând micul demon.

Cu spume la gură
Și sângele curgându-i
Din hâda-i mușcătură
Continuă să se zbată

Lumea îngrozită
Prinsă-n clipa sorții
Se retrage frenetic
Ca din fața morții

Călăul se ridică
P-o tânără o apucă
Și dintr-o lovitură
Pe loc viața-i curmă

Sângele-i țâșnindu-i
Din artera retezată
În spasmele morții
Mânjindu-i pe toții
Cei din fata
Vântul ușor adie
În arșița verii
Doar făcând pe mortul
Să-mi scapi tu sperii

În groaza generală
Câțiva leșină pe uni îi ucide
Pe alții îi sfărâmă
Þâșnind sângele din spintecatura
Vrea să iasă tot
Lăsând carnea palidă
Și albă ca de mort

Cei intrați în case
Se baricadează, făurind speranțe
Că astfel se salvează

Dar bestia cumplită
Asupra lor se năpustește
Ucigând pe loc
Pe cel ce-l nimerește
În spasme cumplite
Trupurile se prăvale
Noroiuri îmbâcsite
Cu sângele moale

În sânge îmbibate
Hainele sleite
La soare se usucă
Formând crustă pe morminte

Astfel groapa comună
Ce-și us-că chiriașii
Cu crîmpeiele de viață
Ce se scurg încet din dânși

În marginea peisajului
Bestia în sânge zace
Înecată în sângele
Victimelor nevinovate

Cei rămași în viață
Timizi în fața porții
Deschid obloanele
Și privesc fața sorții

Doar unul curios
Fiind tot un sfios
Se apropie de demon
cu o blană de oblon
Încă cuiele-s înfipte
în uluca ucigașă
Și cu furia-i uriașă
Îl lovește din plin în țeastă

O mână te tage de picior
Tu zbierii în disperare
Împingând un cărucior
Alergi, urlând pe coridoare

Plămâni tăi văpăi de foc
Ce ard ca două torțe
Inima bătând un tac
Plină de speranțe

Edeme mari, flictene adânci
Ce-și scurg puroiul
Lângă mine stă pe brânci,
Stă chiar doftoroiul

Gropi mari, puțin adânci
Odihnind pe veci ostași
Peste care trec postași

O mână uscată răsării,
Răsare din pământ
Te apucă de picior
Te apuci iar să zbierii
Iar rănile din nou te dor
Made în “oase ascuțite-n vânt”

Ochii-ți sunt uscați
Două lacrimi atârnă
Inima bate ca la apucați
Sângele adună
Creierul speriat de moarte
Prin trup aruncănd frisoane
Îl face să se cutremure
Prins în ceas de moarte

În curte la mică depărtare
Þărâna răsare din groapa adâncă
Aruncată c-o lopată
La fel ca o năpârcă

Trei oameni non-stop
Îl jelesc pe mort
Schimbând ritmul cu-n hip-hop
Schimbănd când nu mai pot

Un bărbat te ca-tă
Iară Rădoi
Stă la pândă
Să vă prindă p-amândoi

Tu îi ști și trem de frică
Ii cunoști de alalte-ieri
Când l-au omorât c-o furcă
Si el îi vede, dar el crede
c-au un mort… și nu vede…

Þărâna se usucă
Pe fundul gropi
Unde se roagă popi
Că doar sunt la muncă

Ești obosită,
Mușchii rău te dor
Si doar cât-un spasm
Te reține să nu mori

De trei zile ne-ncetat
Chiar din clipa ce ai plecat
Mă gândesc numai la tine
Te iubesc, să-mi cred, nu-mi vine,

Adio buna mea nălucă
Ființa mea-i pe ducă

Într-o parte a curții
Într-o dată, de astă iarnă
Stă și zace în zăpadă
Un cadavru în buruiană
Mâna întinsă, dă să cadă

Cu degetele întinse
Să apuce parc-ar vrea
Tegumentele-s uscate
Ochii și carnea-s mumificate

El o vede nu-I vine a crede
Cum cei doi dau să se repede
Dar se-mpidică și cad
Zgârieturile îi ard

Vai, speriați, țipând de moarte
Fugăriți, scăpați în parte
O rup la sănătoasa
După ei, moartea cu coasa

Si-nchipuiri ne-nchipuite
In realitate vor s-avânte
Să se țină după cei doi
Să curgă sângele șuvoi

Din loc în loc zeci de morminte
Apar la căpătâi crucile sfinte
Ce găzduie în veșminte
Morții, iară deasupra popii
Iși rostesc rugile sfinte

Vântul ușor bate
O cruce, pe popă,
De haine îl apucă
La picioare o mână
La soare se usucă


Iară mintea lor pe ducă
Făuresc o nălucă
Ingroziți uitând de șoapte
Cu închipuirile în spate

Văzând mâna din mormânt
Adrenalina lor, în foc arzând
O lovesc din răsputeri
Și prinzând puteri de nicăeri
Fug urlând, iar tu le zbieri …

Lângă tine un mort, agale
Se uită la soare cu mirare
Spunând parcă de alalte-ieri:
Adio buna mea frumoasă
Șed răpus înfipt în coasă

Adio buna mea frumoasă
Stau zăcut, căzut prin casă
Sora mea venele-mi retează
Mama tata “dorm” alături
Câini latră printre blocuri
Iar deasupra-mi un frățior
Pe gât, retează, venele ușor

Pe la uși pe la ferestre
Doi muroi mă bântuie
Și cum știți domniile voastre
Setea rău mă chinuie.
Durerea mă țintuie

Mă trezesc zăcând pe brânci
Cu capul între două stânci
M-a aruncat un ciocoi
Sperând ca-n veci
N-ai ce să mai adori
Privea sângele curgâng șuvoi

Lenea mă cuprinde
și mă doare rău
Aș vrea să mă mișc
Dar Nea Leșin mă surprinde
Încet, dar sigur mă cuprinde

Feroce e arsura
Cu fior mă ia
Coloana îmi îngheață
Din cap mă trece un frison

Temperatura crește
Ochii-s injectați
Musculatura-mi obosește
Mușchii-s contractați

Tonusul prea mare
Mușchiul mi-l forțează
Apare retractura
Trăgând de inserți-n disperare
Mușchiul rău mă doare.
Frisonul din spinare
Mă săgeată prea tare
Ca fierul prin inimă, mă doare

Plecat de la origini
Coboară-n jos mereu
Alunecând p-o coardă
Se spintecă în două margini
Și de la gambă te apuci de… ooo
Doar atunci eu, soloo
Mă arunc din pat

Se așterne pacea
Peste rana me
Și liniștea perfectă
O-ntrerupe durererea

Un geamăt scurt sinistru
Durerea mi atentă
Mai tăcut sihastru
Rana mea-i absentă

Simt sângele cum curge
Mă epuizează
Prin pele se răsfrânge
Văd cum evadează

Patul mi-este leoarcă
Udat din abundență
Cum fără sacra me esențâ
Viața-mi se usucă

Îndată ce m-agit,
Se acutizează.
O săgeată-nfiptă,
În creier, mă enervează

Îi cânt mamă mă auzi
Sunt aici, sub pământ
Sub un metru de țărână,
Retrăind prin al tău gând

Viața mea s-a stins prea iute
Intrerupta de o farâmă
De țărână condensată
De o stânca, dragă tată

Căci prea iute m-am repezit
Să o îmbrăcișez pe dată
Aruncându-mă din zenit
S-o îmbrăcișez toată odată

Vă iubesc, și chiar si-n gând
Aș vrea să vă mulțumesc
Ploaia, crucile-mi plângând
Să vă spun cât vă iubesc

Dar cuvintele-mi sunt mute
Să cuvânte nu vor s-asculte
Iară vântul întrebător
Pe deasupra m-i călător
Va aduce o țărână
Din esența mea divină
Voi la crucea mea să mu-mi stați
Și deloc să nu-ntrebați
Singur, în pustietate
Să rămân în mormântul dintre sate

Stafia mea am oprit-o
Și pe loc am omorât-o
Că voia să vă viziteze
Toți ai mei să mă viseze
Voia ca-n gând să vă omoare
Ca țărâna să-mi fie moale
Din ea să răsaie
Iarbă verde și cicoare
Vântul, fânul să-i îndoaie
Udat din abundență de
a cerului sfântă ploaie

Dacă aste două rânduri
Le vor citi cândva
Le va aduce aminte
de tăcuta-mi ființa mea
Draga mea plângând îți scriu
Răvașul fără dată
Sperând că-l vei citii cândva
Și, plângând măcar odată

La două zile de mormânt
Mama plânge de îngrijorare
Neștiind că fiu-i zace
la un metru sub pământ