O, suflete, privește departe-al tău mormânt –
Mormântul ce zidește uitarea și tăcerea –;
Fii totul azi: lumină, vieață,-avânt și cânt,
Și fii măreț, puternic, căci nu te-a-nvins durerea.

Să simt în orice clipă a ta înfiorare,
Dezgustul de ce-i humă, – din lumile senine
Să te-ncununi cu-avânturi, puterea creatoare
Dumnezeiască sevă să își reverse-n tine.

Vom înfrunta vieața cu dorul neînvins
Al celor care luptă să-nvingă sau să moară,
Și mistica lumină păstra-va focu-aprins
Când steaua veșniciei iluzii-n noi coboară...

Nedespărțit tovarăș, proteiform ca visul,
Drumeți suntem spre piscul pe care-i tot etern:
E numai unul drumul, și-iluminând abisul
Cad florile veciei, când flori mulțimi se cern.