înainte de a muri
tatăl meu mi-a dat
să am grijă de ferma cu fluturi de aur
pe care-o purtase ca pe-o cunună de lauri
din vreme-n vreme
din floare-n floare
până când visele spărseseră crisalida vieții și a morții
m-am supus și am intrat în fermă cu infinită sfială
pregătit să înfrunt veșnicia și vremea cea rea din jurnalul din anul ciumei
(prietenul defoe regreta și acum că nu-i dăduse lui Robinson
o insulă cu fluturi de aur)
mi-am așezat ustensilele
iluzia deșertăciunea și sabia de diamant a unui trecut fabulos
mai înalt decât orișice munte al ispitei
mai adânc decât peștera oricărui munte
ce poartă în sine adevărul etern și sclavii ideilor
ca fluturi dezlănțuiți din înalturi
mai puternic decât orișice cutremur al ființei
pământene, nepământene
decât orișice prăbușire și înălțare
în zorii copilului adormit între aripile îngerului cu o mie de ochi
apoi am început să deretic cu mare osârdie
visele nevisate ale tatălui meu
pe cele nevisate din ambulanța cu o mie și una de sirene
ce hălăduiește pe mare
și trece nebună -n drumul spre neant
când ai mei au crezut că murim
am ajuns în sala cu larve de aur
unde, pe loc, oricine intra
orbea
apoi, ca o cometă în plină expansiune,
urma tandrețea
unde, dintr-o dată, oricine intra, devenea fluture
și zbura până când Icar se prăbușea din înaltul Ființei
iar ultima încăpere a fermei cu fluturi de aur
era destinată iarăși zborului
unde, pe loc, oricine intra nu se mai întorcea
nu se mai întorcea
doar nostalgia mai șterge fața Ființei
(31mai 2010)