agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1252 .



and nothing else matters…
poezie [ ]
tajmahaluri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [a ]

2010-06-04  |     | 



Plouă metallic în geamul mașinii, nu mai am vârstă nici pe tine nu știu dacă te-am avut vreodată, cine din cine se naște nu mai contează

rimelul întărit pe gene e pământ te trage să-i răscolești măruntaiele, să spele pâcla din gânduri, fixezi un punct din care pornești un raliu cu tine însuți un teritoriu minat, te joci cu moartea până când o scoli din somn, o legi la ochi și o învârți prin cameră să te prindă

râsul are o culoare neobișnuită, în odaie greieri copii praful din podeaua de lut își ridică aburii, pelicule alb negru creierul intră-n sevraj

Moartea s-a enervat se hrănește cu peșteri, îi șuieri în urechi și fugi dar ușile deschise nu înseamn-o salvare, lume'a devenit un culoar îngust, oricât ai fugi te urmează dezlănțuită, și-a scos topoarele și tropotul fierbinte al pașilor ei te intimidează, zâmbetul ți-a rămas captiv într-o cușcă, arunci în spate un cremene dar nu răsare nicio pădure, nici din piepteni nu se ridică un munte nici din tine nu țâșnesc armăsarii

Culoarul în care te afunzi e o venă spartă, picură iar mirosul îi asprește nările, te întrebi de ce-i place să te adulmece să te înghită cu mâinile ei constrictoare, îți faci un calcul dacă nu e mai bine să o înfrunți, să pornești în sens invers s-o traversezi precum umbrele prin ziduri

îți încordezi mușchii așteptând pumnalul să se înfingă și o privești adânc în ochi…moarte, tu nu știi să te joci…văd hologramele embrionilor pe care-i purta mama când a ales să mă nască…stăteai în leagănul încă necioplit și vegheai răscrucile, să numeri troițele care duc spre mine.

Nu ți-am scris nicio scrisoare, niciodată, drumul pe care calc nu e al tău, îmi scutur tălpile ca și cum aș păși într-o țară sfântă…aș vrea să răsară din pământ uriașii să lupte cu tine, să te rostogolească în iarbă…o iarbă tăioasă…să-ți taie capul și să-l otrăvească dar o să-ți înmulțești căpățânile la primăvară

simți ce simt eu când mă uit în oglindă și știu că a început numărătoarea inversă? …te-a cuprins vreodată disperarea? te-au atras vreodată prăpăstiile de parcă-n vidul lor verde ar fi captivă nemurirea? ți-ai desfăcut vreodată panglicile din păr lăsându-l în vânt? Ai mâncat turte cu zahăr?

Te-aș privi drept în coarnele ochilor…să-ți aduci aminte de mine…să-ți dorești să mă învii ca să mă poți prinde iar…

o să-mi sfârteci trupul cu colții o să-mi iei sufletul ca pe o rochie vulturilor să-l poarte o vreme deasupra stâncilor apoi să-i dea drumul și dacă o să se agațe de plasele pescarilor, îngerii o să-l ducă unde numele tău e înrămat în legendă, dacă nu, o să mă-nhame la galeră pământul

numele meu învelit într-o pânză, cum învelești armele unui luptător de elită…cuțitul de vânătoare, gloanțele, mănușile din piele de căprioară, insignele, o cruce de argint…le vor pune-ntr-un sipet

te multiplici c-o viteză pe care n-o pot descrie…mă-ntreb de ce pădurile sunt atât de lașe încât nu vor să m-ascundă…își țin mâinile-mpreunate și ochii-nchiși…n-aud cum inima mea caută un înveliș sub scoarțele lor… aș vrea s-o ascund la rădăcina unui brad

ia-mi tot dar inima să rămână acolo vie…ca un copil salvat din burta mamei…râd…copacii s-au sfârșit și nu-mi rămâne decât să-mi arunc inima-n apă…or s-o mănânce peștii or tinerii or s-o prindă și or s-o crească-n pielea celor ce-i vor naște

îmi scot inima și o privesc…fireturile ei azaleiforme, un con de catifea roșie…un degetar cu zale de mătase, adus din orienturi …pandantive ca o copertă de evanghelie…abia acum mă întreb…a mai purtat cineva inima asta? un fagure plin cu fluturi, filigranurile ei mă copleșesc

moartea m-a ajuns…privește uimită frumusețea aceea de inimă … din cupa ei se prelinge un mir … inima mea e un talger cu icre negre … moartea îngenuchiază în fața mea neîndrăznind s-o atingă… mâinile ei se transformă într-o pernă suspendată se leagănă deși n-aud niciun cântec …așez cu grijă o coroană
se rarefiază limpezimea contururilor…mă gândesc la cea mai frumoasă imagine pe care am întâlnit-o pe pământ…nicio durere…niciun spin…răsăritul în ograda bunicilor…satul înconjurat de dealuri și soarele… un disc roșu înmuiat în ceaiul de iasomie al dimineții…petecul de zăpadă din livadă…și inima mea ca o gogoașă din care își va hrăni mătasea un vierme

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!