cum au trecut pe lângă mine anii…
însăilând la tastaturi nimicuri…
am risipit detaliile vârstei
tot căutând întregul vieții să-nțeleg

nimicul s-a ales! un praf de lună
acoperă tot ce era strălucitor
când încă nu rupsesem botul
pantofilor în scări de firme și borduri

că pasternak recunoscu că-i sânge
în fiecare vers că pot ucide
îl contrazic: i s-a părut – doar moartea
aprinde neuitării noastre lumânări

apoi vin alții nesătui de vorbă
și cern cuvinte vechi prin noi mașinării
în timp ce peste cerul gurii noastre
răsar aceleași stele mincinoase și pustii