Mintea mi-a secătuit de cuvinte,
iar limba o simt bătută în cuie,
rostind în noapte șoapte
ce încet în vis mă suie.
Știu de ce nu mai îmi trece
din auz un zumzet fin
ca un cânt de clavecin,
căci am văzut trecând pe-alee
un picior de mesalină
și-n a ei plutire vagă,
ca un abur rămânând,
se-așternea un pas de novă,
auzit de-abia, de-abia.
Și plouată, și subțire,
cu-o privire însetată,
mă ochii cu-a ei sprânceană
rece și n-o mai văzui.
Dar degeaba căutai
prin bălțile cu apă lină
un picior de mesalină
dupa care moale trece
un pas cald de umbră rece,
căci în mintea mea petrece
o morbidă adunare:
șoapta fină, agonia,
un pas ca un fum pe mare.