A fost cândva în vremuri mari.
Când rezistau doar cei mai tari.
Timpul vestiților cărturari.
Acei puternici în pixuri
și la minte curajoși.
Precum arheologi și mitologi.
Ce îți fac viața mai frumoasă.
Dau sens și o altă nuanță.

Ei oameni importanți erau.
Ce mai mereu pe la întruniri se lăudau.
Vorbeau precum ar fi citat dintr-o niscaiva carte.
Dar totuși doar la bogați ei le luau parte.

Inteligenți din cale afară.
Inteligenți ca nimeni alții.
Se întreceau în calcule și afirmații
până și cu savanții.
Pretindeau ca au minți strălucitoare.
Cu cunoștințe vaste.
Prezentau asta săracilor cu duhul
și unor biete suflete muritoare.
De ce oare, de ce oare?

Ajunseseră să se vadă precum ai galaxiei aștri.
La începători li se prezintă ca maeștri.
Sunt însă foarte schimbători cu firea.
Deși până mai ieri erau așa de iubitori cu omenirea.
Sau mai bine să le spun prostimea.

Cu inteligența lor nemărginită.
De poți să spui că-i infinită.
O țară întreagă au păcălit.
Pe proștii ce s-au dus și i-au ales,
acum i-au sărăcit.
Ce să mai spun? ...
Sunt genii mari ca nimeni alții.
Cu mult mai tari decât savanții.
Luând doar de la săraci
și protejând pe cei avuți.
Putem spune că sunt genii malefice,
ce se gândesc doar la rău și persecuții.

Ei cred că au mintea vastă precum marea.
În realitate este îngustă precum cărarea.
Misterul lor?...
E doar minciuna și păcăleala.
Ei explorează neștiutul.
Nepoților lăsându-le doar semnul întrebării.
Semn al întrebării pus în dreptul valorii.
Da! Da! Și iarăși da!
Exact valorii banilor ce i-au furat.
Și astfel țara aceasta,
în sapă de lemn sau colaps, ei au băgat.