Pășea încet prin codru.
Un codru cu mulți copaci
și mult verziș.
Iar sub picioarele desculțe
frunzele foșneau
iar crengile căzute uneori trosneau.
Era un biet băiat sărac.
Ce căuta un adăpost.
Intrând prin desișurile lui verzi,
El începu a spune …
O tu bătrâne codru,
eu biet copil orfan,
umil am venit la tine în casă
să-ți cer un adăpost.
De aceea eu te implor să-ți fie milă
și de ai putea să-mi oferi și mie
nițică hrană și un adăpost ferit de ai...

Sunt copil sărman, sărac de toate.
Eu n-am precum au mulți alții,
părinți, iubire și un acoperiș.
De aceea bătrâne codru,
eu azi am îndrăznit să vin la tine.
Să-ți cer un ajutor din inimă și suflet.
Iar de mi-l vei da, tu îmi vei deveni și mamă și tată.
Că tu de secole ai de toate,
chiar și libertate.
Nu te supui legilor lumești.
Și numai fericirea domnește în tine.
Pentru că tu bătrâne codru ai spirit bun.
Și-n vremuri grele, precum este acuma pentru mine.
Tu adăpost i-ai fost la om.
De aceea eu te rog, să-mi dai și mie o parte a ta.
Să fie ca și casa mea.
Tu ești poveste pentru mine.
Un mit din vremuri de demult.
Un basm mai vechi, mai vechi ca orișicine.

Tu ești bătrân ca și istoria.
Istoria popoarelor cele mai vechi.
Tu ești legendă grăitoare.
Tu pentru mine nu ești doar casă,
mai ești și un vis.
Tu deși pari codru ca orișicare.
Nu-i așa ...
tu ești cu secole mult mai bătrân!
Bătrân trecut prin lupte grele.
Tu ești o urmă din istorie
sau chiar istoria într-un fel.
Istoria luptelor mai dure.
A luptelor cu greu purtate.
De ai mei strămoși.
De aceea te rog să fi gazdă bună.
Pentru mine, ai mei urmași și viitorii strănepoți.