Dă-mi pacea mea
cea mult dorită.
Și chiar de mor,
eu zic că merit să o am.

De tu vei vrea să-mi pedepsești.
Ale trecutului greșeli și fapte.
Și acea faptă mai îndrăzneață.
Tu nu-mi vei lua viața ce o am.
De aceea, te rog mai fă-mă să mai văd o dată.
Trecutul și ceea ce am pierdut.
Iar tu de mi-ai luat lumina.
Lumina văzului divin.
Pentru a nu mai vedea
lucrurile lumești și răutatea
ce înconjoară întreaga lume și orice om.
Tu cred că ai făcut-o cu un scop.

Orbecuind așa prin lume
am înțeles și eu acum.
Care-i acela sensul vieții.
Sensul vieții pentru orice om.
De aceea din puteri voi încerca
să fiu și eu un om mai bun,
de voi reuși și voi putea.
Să dau tot cei mai bun, prin mila mea.

Eu descopăr că tu ești bun.
Ești bun prin tot ceea ce faci.
De altfel văd cum îți iubești fii,
deși greșesc prin tot ceea ce fac.
Tu însă le rămâi mereu și veșnic,
un tată adevărat.

Dorințe am avut și eu ca orișicare.
Ca raiul să îl pot vedea de voi putea.
Dar nu a fost însă să fie așa.
Tot la fel de amarnic sfârșind și viața mea.

Prin moarte noi uneori credem,
că viața noastră s-a încheiat.
Și-n paradis noi de vom ajunge.
Tot la fel vă vom iubi.
Ca suflete și nu ca morți,
pe toți ce i-am iubit și pe toți cei vii.

Iubind tot ceea cei pământesc.
Acum când moartea ne desparte.
Pe noi cei morți de voi cei vii.
Am înțeles ce este acela sensul vieții.