acolo în curtea din munți
cel mai nefericit
aruncat undeva fără noimă
a rămas bățul noduros și strâmb
în care se rezema mama noastră
când mergea la serviciu
era muncitor calificat
în a se scula dis-de-dimineață
și-a chema găinile rațele gâștele
să le dea de mâncare
era foarte singură
deși crescuse cu drag cinci copii
și nici măcar domnul boc
marele nostru prim-ministru
n-a reușit să-i ia această ultimă bucurie
de-a lucra la cumul
cu nesemnificativa ei pensie de urmaș
și-a se simți foarte utilă
până la vârsta de 81 de ani
când celălalt Mare Prim Ministru
s-a chinuit s-o convingă
să-și ia definitivul concediu de odihnă
și să ne-oblige s-o ducem
undeva deasupra acelei minunate curți
lângă soțul și rudele ei
lângă aproape toți prietenii dumisale din copilărie
lângă mierlele și cucii
care continuă să ne cânte amarnic
nouă și ei
ca și cum
nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat

doar bățul
în care se sprijinea
a rămas acolo
plin de noduri
uscat singur
aruncat fără noimă
și
poate chiar mai nefericit decat noi.