O cârtiță cu bretele mă împinge de la spate pe autostrada de nicăieri.
Cu respirația jerpelită privesc cum curg pești în sens invers mersului meu.
Cineva mă întreabă dacă am tatuaje între degetele de la picioare.
Nu apuc să răspund fiindcă cârtița cu bretele mă împinge de la spate.
Mă împiedic de un mușuroi și îmi belesc nasul de un zarzăr.
Abia acum simt că trăiesc.
Din cauza impactului cu zarzărul, imagini vagi îmi tulbură mintea.
În creierul meu apare fata în verde și atunci sub brațe se instalează revolta.
Sunt condamnat să caut încontinuu fata verde și pentru asta cârtița cu bretele mă împinge de la spate.



Pielea mea s-a bășicat în uitare în timp ce stomacul meu frământă forma unei fete verzi.
Ochii mei citesc semne, iar între degetele de la mâini întorc tramvaiele.
Simt cum între arterele trupului meu se furișează formele verzi ce aparțin femeilor frumoase.
Și totuși, ceva mă roade!
Mă roade cuvântul nescris și pantoful de la piciorul stâng.