Miezul zilei
o pâine scoasă din cuptor
ceasul ticăie ora douăsprezece
e timp de coborâre

liniștea
izbește pereții goi
împinși dinspre nord în piept

după ce trece apa
un om mai puțin
guri flămânde ochi umezi

în satul vecin
morman de nămol
case cu dosu înspre cer

pe deal frunți încrețite
tălpi ce clipocesc apa
pleoape de plumb cad în vale

cerul e negru la răsărit
doi picuri cât un potop
se înoadă-n bărbie