ochii în care priveai ieri erau două coacăze verzi.
rochia pe care o dezbrăca noaptea mustea de coacăză.
împroșcând cu lumină verde din șolduri nimic nu ar fi trădat panica
pentru că a fost odată o damă de verde
pentru că nu mai e

în privirea tâmpă poți vedea cât de mult ne prefacem că ne iubim.
pe sâni nici un nodul nici o urmă de lovitură din dragoste.
te desfaci din încolăcirea a tot ce a fost
arunci sticla de gin tonic pe geam
îți aduci aminte că viața ne oferă numai ceea ce vrem
chiar ne anunță

ia pensula și șterge în urma ei nuanța de verde

când nu ne mai simțim frumoase
lăsăm sângele oamenii greața să ne iasă din inimă






(MINUNEA VA VENI MAI TÂRZIU, ed. Feed Back, Iași, 2011)