Intre noi doi, timpul pare un zid cioplit in margine de stanca,
Nu exista ferestre sau usi, sa putem strecura sufletul ravasit,
Doar pe deasupra, cerul, cateva stele nerasarite sfios ne arunca,
Bucurandu-se ca, ochii nostri, atat de de mirati l-au privit.

Uneori cautam cu gandul pe sub temelia amintirilor vise tarzii,
Si mirosim a toamna sau a primavara trista din acelasi trecut,
Intre aripi frante zarile pastreaza carari, pe care aevea sa vii,
Acolo unde curcubeele vietii, intr-o clipa, din culori au pierdut.

Am ingenunchiat cu sfiala cand a trebuit sa-mi vorbesti de iubire,
O parere de rau si dincolo de ea, gesturi firave ca o inima ranita,
Cate vesnicii a durat, pana unde-am ajuns sa visez in aceasta uimire,
Am aflat prea tarziu, iar dintre noi,tu ai fost singura grabita.

Intre noi doi s-au strecurat iluzii, pustiul este un templu maret,
Ma doare ca umbra cuvintelor, pe buze zambetul mi l-a facut suspin,
Abia acum realizez, cat de scumpe sunt tacerile si ce frumos dispret,
Il simte sufletul, cand nu stiu de unde-am plecat si unde sa revin.