În tropot de cai biciuiți
necuvinte neostoite îmi joacă în piept
bezmetice iele dănțuie ca ieșite din minți
și din sângele-mi clocotind
se înfruptă
râuri de oseminte calcinate
se revarsă din cugetu-mi
ca dintr-un cavou
strofe de cristal încrustate în piatră arsă
se sparg în prelung și neînțeles ecou
zadarnic încerc
să strunesc hora nebună
zadarnic mă chinui
pietrele să le scobesc
din întunecate genuni
din humă și haos
o stea ce dansează mă zbat să încropesc

fără fund pare blestematul sipet
dar
umplând caiet după caiet
cu năzuințe și nedumeriri de adolescent miop
cu ereticele rătăciri ale unui semidoct
m-am încăpățânat să-l deșert tot
iar acum
din praful de stele a rămas doar țărâna
și tot zbuciumul îmi pare demn de dispreț

ducă-se pe pustii
și iele și stele și lună
tot mai des după profană ignoranță tânjesc
caiete și cărți le-arunc de-a valma pe podele
iar palmele însângerate le privesc resemnat.