Rostind
uneori cuvintele
îmi dau senzația
că re-nasc
din mine însumi
ca dintr-un gol
căruia tot încerc
să-i dau formă


de fapt
prin orice act
nu fac decît să-mi caut
adeverirea pe care
oricine o poartă
în sine
drept oglindă


acolo
în vidul oglinzii
în placenta
tuturor oglindirilor
(unde se desfată lumina)
se va întîmpla
consonarea


totuși
nu-mi amintesc
ce altceva este
lumina în mine
și eu în lumină

sau

cum este mai bine:
să prefac lumina
în cuvinte
sau
într-un gol
unde să trăiesc
numai ce iubesc
...trăit să trăiesc
numai ce iubesc?