mulți oameni intră odată în viață
explozii de inocențe
care mai târziu nu își au rostul
sau cel puțin așa cred
acum când îmi tai unghiile
cu atenția distrasă de corpul tău moale

unu’ dă muzica mai tare
fazele alea de la bloc când cineva
vrea să se audă ce ascultă…
mi-e lene să gândesc mai departe

ies în oraș cu mâinile goale
și merg pe asfaltul fără trotuare
lângă ierburi indiferente
ori așa le percep eu în dimineața asta

cu spatele la mașini simt altfel drumul
ceva mi se mortifică inconștient
sunt un animal îmblânzit la bătrânețe
așteptând gustul sângelui

mă opresc pe un pod înalt
deasupra tuturor bolilor incurabile

o bătrână în adidași trece strada