Cred că din ficatul poetului au mușcat vulturii albi,
din tălpile lui au ieșit cârtițele întunericului,
părul i-a fost smuls de mănușile ploilor reci,
iar ochii i-au fost prinși în zalele sânilor de fecioară.

În locul degetelor poartă brelocuri din țigări mestecate,
pe coatele lui strălucesc firimiturile de la masa lui Dumnezeu,
în timpane îi stau înfipte săgeți din oase de greier,
în tâmple îi sângerează coarnele unui cerb din pădurea albastră.

Din cerul... gurii, un nod negru de cravată atinge cuvântul,
inima piatră de doliu, bate sub o haină de clopot bătrân...
e ultima oară când împrumut buzele acestui poet
să facă din ele coperta unul volum de iubiri.