începeam așa
copil neștiutor într-al cărui pumn
se zbate un fluture galben
ultimul din specia sa
amărui sălciu este timpul
în care îmi explicați că nu mai e
nu se mai află nu există
suflul fie și amăgitor
în care voi v-ați ridicat castelele de nisip


ce vină să fi avut eu
ce mare culpă avea să fie
dorul și setea în care mă nășteam
la răscruce de timpuri
într-o casă de oameni frumoși
unde timpul se măsura
în răsărituri și apusuri pe frunți de munte
unde pâinea avea gust de cărbune
și mâinile mamei frământa
des și frumos aluaturi moi

ce mare vină să fi avut
c-am crezut dascăl tânăr
cu voce de limpede apă
povestind desre țara în care
femei și bărbați se iubeau
spre-a zămisli măreția în care
Dumnezeu ne-a sortit