nu știu dacă ți s-a întîmplat vreodată
să-ți vină atît de greu trupul
încît îți închipui că faci ocolul pămîntului
într-un balon
îți arunci mîinile picoarele coastele
ca să scapi de balast

nici nu știu despre ce să-ți vorbesc azi
ți-aș spune că mă simt ca ultima boabă de mazăre
pe fundul unei conserve împărțită de armata salvării
săracilor
că seara mănînc din ce în ce mai mult
cînd dorm transpir și visez urît
că mi-am propus ca de sfîntul emilian
să încep o viață decentă
să nu mai fac datorii
să merg o dată pe lună la kaufland
și să-mi fac provizii
dar știu că n-am să mă țin de cuvînt

niciodată nu am fost bun la desen
poate doar roboți și navete spațiale
ca să iau notă de trecere îl puneam pe fratele meu
să deseneze portrete
în schimb îi trasam pe șosele linii continue
și doamne ce mă pricepeam

uneori nu-mi vine să cred ce simplu începe totul
vara asta m-am temut de un păianjen care se aciuase
în locul meu de fumat pe balcon
voiam să-i arunc catrafusele-n stradă să-i tai lumina
pînă plătește chiria
el îmi făcea gesturi obscene îndopîndu-se cu o viespe


azi noapte l-am găsit înghețat
îmi spuneam uite nenorocitul ne-ar da lecții de viață
s-a agățat de orice nu ca noi
oare ai lui vor ști că s-a dus
ori îl vor urî pentru că nu mai dă semne de viață

nici nu știu despre ce să-ți vorbesc azi
după ce m-am născut nu m-a învățat nimeni să spun ma-ma
nu m-a învățat nimeni să spun ta-ta
la-la pi-pi oa-meni
m-am născut cu rugăciunile învățate
și cu apă vie în cioc

tot scormonesc prin țeastă după ceva ce contează
dar nu găsesc decît un gol
ca și cum s-ar fi dat ordin de evacuare
iar oamenii m-au părăsit îngrădămădiți
în bărci pneumatice