O singură fereastră e aici

îmbătrînește mai ales noaptea

prin ea se pot vedea cîinii ce păzesc orașul

cînd plouă i se lipește de mîini noroiul alb

și oamenii așteptînd înșirați

eu nu-i spun să se adăpostească

după o schiță precisă

nu îi spun unde duce fuga

apoi vine cineva

e teama asta de-a nu adormi pe întuneric

și-l așază pe fiecare dintre ei altfel.