Acum în miez de noapte
Poetul se deșteaptă
În mine, ca un om.
E ca un "alter-ego"
Desprins de trupul meu,
Născut din taina-mi neagră
Pe care n-o-nțeleg.
Și el vorbește singur
Și eu transcriu pe negru
Gândirea lui cu duhul
Din care se încheagă:
Un conțopist pe care
În șoaptă l-a trezit
Să nu-i tulbure visul.
Poetu-ncet dictează
În limba-i de fantomă,
Poem din altă lume
Ce-o știe numai el.
Glas surd și somnambulic
Înfășură în vată
Misterul fără margini
Al sufletului meu,
Că el știe mai bine
Ca mine, ce nu știu.
L-ascult până ce singur
De noapte obosit
Își pierde șirul vorbei
Și iar dispare-n somn, -
În lumea ceea neagră
A tainei ce-l primește
Ca tot ce e fantomă
Și-n care n-am putere
Să-l urmăresc, să-ascult.

Poetu-i totdeauna
În mine un strigoi
Pe care-l simt cum vine
Și pleacă înapoi.
Poetul e fantoma
Unui miner ce-a fost
Și care sapă-n mine
Ascunse straturi negre
De zeci de ani lumină,
Și-aduce visu-n lume,
Visat de nu știu cine
În nu știu care veac.