Femeia

Prefer să mă simt singur de multe ori,
Dar vreau să-i simt mireasma-i de floare
Deși am mirosit multe, și chiar adeseori...
Femeia e femeie, chiar dacă tu mori...

Nu pot sa îmi imaginez de ce sunt așa de slab
De ce privesc ca un nebun, fără viață...
Răspunsul e unul singur, și e scârbit și sclav...
Nu poți face nod: fără măcar o ață...

Femeia, nebuna vieții mele ființă,
Există doar ca să nu fie
Și e pentru ca fără a ei existență
Nu e, simplu, deloc bine.

Doresc un miros de femeie, femeie nebună
Care să știe ce vreau mereu, și atunci
Când prin genele lungi, risipește haină
Orice speranță, te lasă fără blugi...

Și mai e o variantă, când vrea, și nu-i dai
Ea vine, și cu tehnici meschine,
Îți ia tot ce ți-a mai rămas din „vai” !
Și se-nchide-n tine...

Neterminata mea dilemă din simplul gând:
„-De ce avem femei pe lângă noi ? ”
Mă termină, și mă lovește-un rând:
Albinele, în semn de apărare se unesc în roi...