pe cărare cu trei piersici în mâini
printre pomi și corzi de vie bineînțeles repetam
fără să-mi impun
în felul unui călugăr franciscan
tot ce e viu fascinează
nimic nu mă desparte de gustul darurilor
nici cea mai persistentă tristețe nebunia informatică
mediatizarea nimicului
nicio țigară
nici umbra rece a morții
întinsă pe un dormitor de crengi
știi de ce
sunt devorator de fructe
și piersica asta care-mi zemuiește
are ceva din trupul tău
tot așa cred în
împărăția cerurilor o cămară cu multe rafturi
pe care sunt așezate compoturi dulcețuri
decorate cu frunze arse