Tresărim...
Ca două suflete de ceară
Topindu-se în țintirim.

Orizontul apăsă pe noi
Coborându-se haotic, bucată cu bucată
Frântură de lumină la Înviere.

Ne-a mușcat vântul din Miazăzi
Ne-a sorbit frigul, spirtierele și...
Bandajele ne-au mai țintuit în picioare
Mult timp după-aceea.

Câinele acela împestrițat, cu ghirlandă
Sta locului, dregându-și glasul parcă...
Nu este câine adevărat – este rațiunea noastră
Am zis.

A treia zi am fost un trup comun
Ne prindea bine cel al siamezului,
Îngânăm un cântec știut de noi
Și priveam lumea, din ceafa celuilalt
Ca prin vizorul ușii.

La vreo lună-două, un om
Gătit în negru, ne tunde părul
Ce plutește în spațiul acela iar noi
Nemișcați în timp,
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Împietriți în mișcare – nu-n simțuri
Nu-i dăm de pomană, nimic.