ploua cu picături mari
cât pumnul unui copil

am stins lumina și rodeam întunericul
cum roade un șoarece cabluri

mi-am aprins doar veioza din inimă
să se facă loc pentru cădere
să fie în jurul meu
culoarea durerii de cap

vecinul de sus dădea o petrecere
cu muzică din anii '90
el trăiește încă în acei ani
crede chiar
în dumnezeul anilor '90

nu mi-am dat seama cum
niște lacrimi
mi-au capsat pleoapele ușor
cu mâini reci
de stagiară la medicină

până dimineața
furtuna doborâse copacul din fața blocului
cum doboară moartea un om
în floarea vârstei

cerul gurii îmi era ca o chiflă graham
ca un câmp pe care s-a dat
cine știe ce bătălie

ea
zâmbea citea dormea încă
făcea dragoste se spăla era la wc
nu știu
una din chestiile astea

cred