în lumina lampadarelor
femeia robinson îl aștepta pe bărbatul robinson
pe malurile unei mări scufundate-n respirația de rechin a celor vii
odele triumfale ale rătăcirii și iertării
înhămat la osia ruptă a lumii
poporul român alesese în egală măsură
comunismul și cultura de etnobotanice
virtuoși ai crimei în stare pură
aplicau de îndată legea talionului
democrația avea ochi de sticlă neagră
obținută în laboratoare sofisticate
în care oameni ai legii fără-de-lege
alungau melancolia cu bâtele ca-n piața universității
tratament ambulatoriu al exterminării și iertării definitive
fiecare bâtă primită era un pas înainte
în bătaia clopotelor care -și făceau griji
pentru cămașa netrasă la sorți a divinității
l-am chemat de pe veșnicele plaiuri ale vânării de vânt
pe strâmbă –lemne
ce se-ntorcea agale de la cules de scoici
de pe plaja celor douăsprezece mii de uriașe broaște țestoase
care guvernaseră lumea până la mine
când mi-a fost mai greu am băgat capul ca struțul în nisipul de foc
până am ieșit din țara oamenilor în negru
fără să-mi fie teamă printre sălbăticiunile
înviate ale deșertului dintre mine și tine
dintre mine și lucruri
dintre mine și carnea miliardarilor leproși
căzând de pe trup bucățică după bucățică
la ruleta rusească al cărei adevăr metafizic era ultimul glonț
cu o fantastică foarfecă
veni aproape de mine
strâmbă-lemne
și după ce se uită cu atenție sporită
prin aerul de sticlă fluidă
la bărbații de lemn și la steagurile rupte ale dragostei
ce-nfășurau femeile de lemn cu sexul-spadă
pentru învinși învingători
în gurile lor de lemn își făcea cuib seminarul de filosofie al trădării
după toate acestea din cale-afară de obosit
goya se mută cu chirie într-un autoportret făcut la tinerețe
pe care strâmbă –lemne se și grăbi să-l taie în două cu foarfecele
această parte de lume mie și numai mie