Moarte, ce-ți pasă dacă eu dis-di-dimeață mi-am spălat fața
dacă am schimbat periuța veche de dinți cu una nouă
dacă am spus trecătorilor, bună dimineața viață,
și am văzut că iarba e scăldată de sentimente și rouă.

ce-ți pasă moarte dacă pasărea cântă pentru soare
sau pentru mama care își așteaptă fiul să ajungă acasă
și să-i spună că nu s-a schimbat satul și nici refrenul de vară
că scrisorile nu ajung din locurile care nu se văd în zare.

ce-ți pasă moarte că porți pe chip spaima și bezna
cănd strângi umbrele în spatele porții și le dăi indicații
să stingă luminile și să adune suflete încordate
că doar nu primești mulțumiri și nici chiar ovații.

tu aduci doar tristețe la case și scuturi petalele
frângi aripile și zborurile trecute în zgomotul lacrimilor
și în gesturile unor scrisori de adio care ezită să plângă
și totuși seacă dorurile înghețate în pupilele cearcănelor.

Moarte, ce-și pasă dacă mă gândesc la tine în noapte
dacă scriu că se sting aștrii ca niște iubiri inutile
sau că îl invoc scârbit pe tata și sufăr în poalele mamei
pe care l-ai exilat pe un tărâm exprimat în enigme.