Să fii sărac e-o stare-așa comună.
Să suferi că nu ai nimic al tău.
Tu ești în lumea cu aspect de hău,
De humă-nsuflețită o palidă fărâmă.

Îți cauți rostul până-n orizonturi,
Scrutând prin bezne fără de contur,
Fiind soldat pe răvășite fronturi
Care sfidează moartea di-mprejur

Dar porți în suflet, adunată forță,
Cum are-n el pământul roditor.
Ridici în mâna-ți, pâlpâindă torță,
Să-ți lumineze drumu-n viitor.

Alergi să scapi, dorind pace eternă,
Visând senin și soare, o haină de iubire,
Să-ți râdă sufletul, aflat acum în bernă,
Gustând cu calm un strop de fericire.

Să-nghețe, vrei, chiar timpul întruna călător,
Atunci, când poate-un înger va poposi la tine.
Să te cufunzi, cu sete, în marea ta de dor,
Plângând fără tristețe, doar copleșit de bine.

1 oct. 2010