agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1452 .



Veselie în pădure
poezie [ Vizuală ]
Carte de colorat

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nicolaesebesan ]

2010-10-04  |     | 



Soarele din plin desfată
Pământ și viețuitoare
Și în orice loc se-arată
Raza-i binefăcătoare.

În pădurea-nvecinată
Azi e mare carnaval
Lume multă-i adunată
Și în luncă și pe deal.

Vrăbii gureșe și fluturi
Strașnic se distrează
Un stejar bătrân alături
Profund meditează.

O omidă mălăiață
Baletând dizgrațios
Vrând de-o cracă să se-agață
Scăpă și-apoi căzu jos.

Și trezind din somn o buhă
Cu ciocanu-i de oțel
Dintr-un pom ciocănitoarea
Agăță un viermicel.

Uliul, cavaler cu toane,
Face pe indiferentul
Dar ochii-i sclipesc de foame
Și așteaptă doar momentul
Când mergând săgeată-n zbor
Să fure vreun puișor.

Sus în vârf pe-o cracă cârnă
În costumul nou de vară
Se-ncălzește pentru iarnă
Veverița cea sprințară.

Dup-o tufă-ntunecată
Târându-și coada stufoasă
Trece vulpea cea șireată,
Vicleană și mincinoasă.

„Delicată”... ca o floare
Și ținând nasul pe sus
Din tufiș, iată, apare
În poiană, doamna... urs.

Moș Martin e numai fiere
Mormăind de supărat
Că vrând să mănânce miere
O albină l-a-înțepat.

Un mistreț cu coamă sură
Într-o baltă stă trântit
Mânjit și pe ochi cu tină
Și pe față și pe gură
Grohăie de fericit.

Iar colo mai sus pe-o cracă
Chinuind o biată liră
Un cioroi „solist de frunte”
Se agită și transpiră
„Învățând” puii să cânte!

Chiar și barza cea bătrână
Azi face senzație
C-a venit cu șal de lână
La reprezentație.

Dar, deodată, încetează
Forfotă și hărmălaie
C-a picat pe-o buburuză
Din senin un strop de ploaie.

Apoi totul reîncepe
Plin de joc și voie bună
Mai ales că s-a-ntins vestea
Că barza-a făcut o glumă
Picurând un strop de apă
Din gura ei lunguiață
Pe micuța vietate
Ce se luptă și se zbate
S-ajungă pe-un rând în față.

Cucu veșnic singuratic
Crainic de profesie
Unui corb flăcău tomnatic
I-a făcut concesie
Corbul plin de sine... „cântă”
Croncănind pe-un rug de mure
Și înfumurat prezintă
Tot programul din pădure.

Câțiva cântăreți de frunte
Azi fac agitație
Capricioși, nu vor să cânte
La reprezentație.

Iute s-a făcut ședință
Însă totul în zadar
Până unul amenință
C-o să-i deie la ziar.

Speriați de-așa „măsură”
Toți promit să concerteze
Cerâmd doar răgaz de-o oră
Până șe se machieze.

Dar ce înghesuială, Doamne,
Când s-a spus că locuri nu-s
S-au dat chiar... zece alune
Pentru un bilet în plus.

Într-un colț s-a făcut larmă
Printre rânduri s-a aflat
Că în spate-ar vrea să doarmă
Un șoarece, mort de beat
Care nimerind în vie
Și cu struguri nededat
În grozava-i lăcomie
O boabă în plus a mâncat.

Iute și-a făcut prezența
Un polițai încruntat
Și l-a dus de subțioară
La dez-alcoolizat.

Și spectacolul începe
Poezii!
Acrobații!
Jocuri, cântece și glume
Și mai slabe și mai bune.

Dar ce vuiet, ce aplauze
De credeai să se dărâmă
Toți copacii din pădure
Când porcul a mers pe sârmă!

La concursul de haltere
Mulți voinici s-au prezentat
Taurul ia premiul mare
Că-i cel mai grozav bărbat!

Iar la proba de viteză
Armăsaru-n lumea lui
I-a-ntrecut pe toți la fugă
Și-a câștigat locu-întâi.

Când au dansat mielușeii
Jocul din bătrâni lăsat
Parcă nu-ți venea a crede
Că este adevărat.

Emoționat la culme
Cu lacrimi crugând în barbă
Lupul plânge și promite
Să mănânce numai iarbă.

Grațioasă și subțire
Iese iar în față barza
Și ia un cal de pe scaun
Ca să joace Calabreaza.

- Concurs de interpretare!
Se anunță-ncet și rar
În finală mai rămas-au
Doar o vacă și-un măgar.

Prima cu ochi mari și galeși
Cântă-o melodie tristă
Lacrimile ce-i curg boabe
Și le șterge cu-o batistă.
Ici și colo lumea plânge
De atâta suferință
Ce-i transmite cu candoare
Această gingașă ființă.

- Pentru mine femeile toate sunt la fel!
Cântă măgarul și plin de el
Accentuând cât poate pe I și pe A
E foarte sigur că va câștiga.

Lumea-n urale-i aduce în scenă
Pe cei doi de seamă și vestiți artiști
Măgarul privește „de sus” cu emfază
Iar Vaca se-nclină cu ochii ei triști.

Membrii din juriu muncesc transpirați
Și-anunță în fine câ atât Dona vaca
Cât și Măgarul
Sunt Laureați!

Și s-a pornit Perinița
S-au prins toți mână-n mână
Și-au făcut jocul iubirii
După datina străbună.

Dar ca orice-n lumea asta
Cât ai fi de fericit
Și serbarea din pădure
Se apropie de sfârșit.

Crainicul cu ochii-n lacrimi
Și cu vocea înnecată
Mai anunță-n microfoane
Că serbarea-i terminată...
Și-apoi luându-și elanul
Invită plin de speranță
- Ne vom revedea la anul!

Peste lunca înverzită
Seara-ncet, încet se lasă
Mulțumiți în grupuri, grupuri
Toți se-ntorc acum acasă.

Dinspre munte vine-o boare
De răcoare
Obosit de-atâta cale
Soarele acum coboară
La culcare.

Dinspre răsărit se-nalță
Mândra lună
Toată lumea-i adormită
Noapte bună.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!