altă risipire îmi spun
și trag un cer de cuvinte peste somnul încolăcit al nopții
mă ridic în fața oglinzii
până la mine se deșiră o lungă tăcere
depărtarea mă închide
mă pătrunde
cu toți demonii ei
rămân ochii două frunze veștede gata să se desprindă
și nicio picătură de ploaie
niciuna
să nu stai în propriul trup
să-l privești dinafara respirației
să scuturi spre el un gând
și câteva amintiri îmbracate în cămăși de lumină
să treci prin timp
ca un accelerat printr-o gară părăsită
unde vântul împrăștie resturi de așteptări
pagini de ziar sfâșiat de absența privirilor

să ții palmele întinse
și să vezi cum îți alunecă inima printre degete
doar pentru că ai vrut să o deschizi
să prinzi în ea toți fluturii care cad de pe crengi

mă preling și eu peste urmele aripilor
altă risipire îmi spun
sub câteva trepte se ascunde o margine de octombrie
au mai trecut și alții pe aici