Zbor; Bucureștiul rămâne în urmă.
Rămân triste în ploaia rece
Drumuri știrbe, câini vagabonzi, cerșetori, drogați,
Ruinele orașului vechi dezgropate de sub pulberea anilor.
Prin Cișmigiu m-a durut amintirea privirilor tale, ecoul pașilor tăi.
Ani la rând m-au chinuit amintirea miresmei florilor
Din buchetul oferit la plecare,
Amintirea gloanțelor unei revoluții care ne-a învins;
Paricid disimulat într-o falsă îmbrățișare.
La Ateneu marmora scărilor, balcoanele, candelabrul strălucitor,
Nu m-au recunoscut.
Mă priveau, mă atingeau cu răceala unei mâini străine
Strânse de circumstanță, cu un zâmbet șubred,
La o prezentare formală.
Doar din spatele scenei pluteau efluvii calde:
Acordurile unei rapsodii ca o amforă pentru suflet.
M-am trezit în zori, am chemat un taxi, am plecat.
Aeroportul m-a așteptat cu parcarea goală, cu fața crispată.
Ori fața mea se oglindea în ferestre odată cu soarele?
Zbor; Bucureștiul rămâne în urmă cu oamenii lui
Disperați de teroarea procentelor.
Ilustrată expedită mie, să nu uit de unde-am plecat.