O altă toamnă curge,
iar inima mea
e tot mai plină de păsări,
dar n-am obosit
ducând o parte din cer
în spinare;

în tine am ascuns fereastra
prin care ne furișam goi
să întâmpinăm ploaia,
înainte ca zeii
să-și spele picioarele în ea;

amintirile noastre
râd atât de frumos
între dinții uscați ai ierbii,
că nu mă mai satur
să cern peste ele
cioburi de vitralii
plesnite de stele...