Îmi imaginez un spațiu decorat ca un pian albastru-electric,
cu eleganța pe care ar avea-o un pian încarnat,
probabil culorile se jucau de-a sunetele.
Dar ce este mai frumos când
alegi ce personaje să pui?
Eu, care tânjesc după înalta sterilitate,
îmbrăcat în emoții umane
ca niște haine ce nu-mi vin bine,
și totuși emoțiile alea s-au lipit de piele
(ca acea dată când m-am spălat pe mâini cu suc artificial)
și totuși
ceva ar putea fi dulce.
Chiar dacă toate lucrurile acestea inutile
îmi tot scad pofta de pași.
Cineva poate că a intrat în suflet
mai bine decât mine.
Dar ar putea fi dulce
acest amar joc de teatru,
deși lacrimile circulă cu viteza unei mașini de lux
când îți amintești cum mergeai printr-o lagună
sub cerul pe care stelele, planetele
și soarele-copil conviețuiau...