Și au rămas acolo, străini în noaptea aceea:
el cerceta în taină trei dumnezei străini,
în cort, în chinuri se zvârcolea femeia,
sub orizont, departe, se retezau tulpini.

Se destrăma în pulberi adânca pace-a lui
urcând și tulburând o liniște adâncă.
Rămasă-n amintire, lumina Soarelui,
nu mari rodiri vădea ci goliciuni de stâncă.

Încă departe-n timpuri, oțelul plugului
pământul îl ara pe dedesubt; tăcere
de-apoi și fum înalt la stinsul rugului
arzând cu flăcăra întoarsă-n jos prin ere.

Cărbune, cretă, liman puțin statornic,
lumină, întuneric, neliniște-ancestrală!
Doar inima bătând în pieptul lui, ceasornic,
bate de-atunci cadența lumilor - spirală!